Cele 5 analize financiare pe care o fermă de bovine nu trebuie să le neglijeze

Cele 5 analize financiare pe care o fermă de bovine nu trebuie să le neglijeze

Piața internațională de lactate își revine încet la normal după perturbările cauzate de pandemie. Cu toate acestea, riscurile și incertitudinile continuă să abunde.

Puterea de cumpărare va fi testată și va duce probabil la ajustări de preț pe piața lactatelor. Prețurile pentru cereale și semințe oleaginoase sunt deja la cele mai ridicate niveluri din ultimul deceniu. Acest lucru se datorează unei combinații între o ofertă mai scăzută din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile și o cerere puternică, care este de așteptat să rămână fermă și în primul trimestru al anului 2022, afirmă Djionis Savva, supervizor pentru bunăstarea animalelor în cadrul Dodoni Dairy Group, într-un material pentru dairyglobal.net.

În cel de-al treilea trimestru al anului 2021, ingredientele nutritive pentru animale (vitamine și aminoacizi), oferite la prețuri relativ mai mari (în medie 5-10%), vor genera marje de profit mai reduse pentru fermierii producători de lactate. Costul producției unui litru de lapte a crescut considerabil. Cererea de produse lactate pe anumite piețe și categorii va fi testată având în vedere precauția consumatorilor, a conștientizării efectelor asupra mediului și a preocupărilor legate de preț.

În plus, produsele lactate cu valoare adăugată mai mare (produse organice și cu amprentă redusă de carbon) sunt de așteptat să fie promovate în supermarketurile din țările dezvoltate.

Mai jos sunt 5 aspecte financiare cheie de luat în considerare pentru fermele specializate în producția de lactate.

1. Analiza lichidităților

Lichiditatea rămâne foarte importantă pentru fermierii din întreaga lume, deoarece îi poate ține departe de fluxul de numerar negativ după plata tuturor obligațiilor financiare. În bilanțul unei ferme, puteți măsura cu ușurință lichiditatea din raportul curent. Puteți obține acest raport împărțind activele totale la pasivele totale. Acest raport compară aspectele în schimbare pe o bază anuală și trebuie să depășească 1,5. Capitalul de lucru este, de asemenea, esențial atunci când se ia în considerare extinderea unităților de producție lactate. Activele totale, minus pasivele totale ale fermei, împărțite la cheltuielile procentuale totale, ar trebui să fie mai mari de 50% pentru fermele în creștere sau aproximativ 25% pentru fermele stabile.

2. Analiza gardului de solvabilitate

Raportul datorie-active compară datoria totală a fermei cu activele totale ale fermei. Cu cât acest raport este mai mare, cu atât ferma prezintă un risc mai mare. Un raport ridicat poate limita capacitatea fermei de a împrumuta fonduri suplimentare. O rată a îndatorării de până la 30% pare ideală pentru fermele stabile, în timp ce majoritatea instituțiilor financiare preferă un raport de mai puțin de 60% pentru fermele aflate într-un proces de expansiune.

3. Analiza rentabilității

Pentru a supraviețui vremurilor grele, o afacere trebuie să genereze profituri. Rentabilitatea fermei se referă la capacitatea unei ferme de a genera un venit net care să depășească cheltuielile doar prin utilizarea resurselor proprii. Venitul net al fermei este calculat luând venitul total (venitul în numerar brut) din care se scad cheltuielile de exploatare și amortizare, și adunând sau scăzând schimbările înregistrate în nivelurile stocurilor de produse, numărului animalelor și în conturi.

Marja profitului operațional (Venitul net al fermei + dobândă plătită – cheltuieli de exploatare / venitul total) și rata de rentabilitate a activelor (ROA) sunt indicatori cărora creditorii le acordă multă importanță. Rata de rentabilitate a activelor măsoară valoarea profitului per euro din active. Un plan de afaceri care demonstrează modul în care ferma își îmbunătățește aceste rate în timp va indica capacitatea afacerii de a se extinde și de a avea succes.

4. Eficiența financiară

Eficiența financiară măsoară eficiența capitalului, adică intensitatea cu care activele unei companii generează venit brut. Se calculează cu ajutorul vitezei de rotație a activelor, care este venitul total împărțit la totalul activelor. Această valoare, atunci când este înmulțită cu marja profitului operațional, este egală cu rentabilitatea totală a activelor fermei. Fermele de lapte stabile sunt eficiente din punct de vedere financiar la o rată de peste 35%.

5. Capacitate de rambursare

Deși capacitatea de rambursare nu este considerată o măsurătoare a performanței financiare, ar putea fi un element critic în cazul în care un împrumut agricol ar trebui reeșalonat. Acoperirea datoriilor măsoară capacitatea de rambursare a unei ferme – capacitatea unei ferme de a plăti toate împrumuturile pe termen scurt și lung. Raportul de acoperire a datoriilor ar trebui să fie pozitiv – cu cât este mai mare raportul, cu atât mai bine. Băncile necesită o capacitate de acoperire a datoriilor de cel puțin 1,25 pentru a considera viabil un plan de afaceri.

Un lucru pe care pandemia de coronavirus i-a învățat pe toți fermierii implicați în industria lactatelor este acela că nu trebuie să subestimeze importanța unui buget.

”Managerii fermelor trebuie să fie minuțioși, realiști și capabili să prezică schimbările pentru a menține o afacere sustenabilă în domeniul produselor lactate. În opinia mea, așa ar trebui să funcționeze unitățile agricole moderne și, în paralel, să-și intensifice comunicarea directă cu alți intermediari din sector, inclusiv cu fabricile de lactate”, susține Djionis Savva.